Calator prin lume: Luxemburg, in prima zi a anului

De obicei, turistii viziteaza marile orase ale batranei Europe in sezonul estival, cand aerul cald si razele stralucitoare ale soarelui te imbie la o plimbare romantica alaturi de persoana iubita. Eu am vizitat insa Luxemburgul, impreuna cu sotul meu, iarna, in prima zi a acestui an, cu un cer innorat deasupra capetelor noastre si cu cativa picuri de ploaie urmarindu-ne cu insistenta. Dupa o petrecere de an nou tipic nemteasca, petrecuta intr-un orasel nemtesc la 80 de km distanta de Luxemburg, am intrat pe autostrada ce ducea spre Luxemburg, cu ochii pe acul ce indica nivelul carburantului ramas in rezervor, deoarece se apropia vertiginos de limita inferioara.

Avand in vedere faptul ca era prima zi a anului, zi libera, urmare a petrecerii de revelion care avusese loc in timpul noptii peste tot pe glob, am inceput sa ne punem intrebari cu privire la posibilitatea de a gasi deschisa vreo benzinarie sau macar vreun magazin in drumul nostru. ajunsi intr-un final la Luxemburg, am incercat sa cautam o benzinarie deschisa. Surpriza: la ora 10 dimineata nu era niciuna deschisa, avand in vedere ziua pe care am ales-o ca sa plecam in drumetie fara combustibil suficient. Luxemburghezii aveau insa carduri cu care isi plateau combustibilul necesar, insa noi, straini de loc, nu aveam aceeasi posibilitate. Intr-un final ne-am hotarat sa nu pierdem timpul, deoarece la un moment dat tot trebuiau sa se deschida si benzinariile si am plecat sa facem ceea ce ne-am propus de fapt, si anume sa vizitam orasul. Obiectiv un pic mai greu de atins, avand in vedere ploaia marunta, mocaneasca, care parea ca se incapataneaza sa ne urmareasca peste tot. Cu toate acestea nu ne-am lasat descurajati si am parcat masina în Ville Haute, partea veche a orasului si de altfel, singura care prezenta interes pentru mine. Coborati din masina, constatam ca ploaia s-a mai domolit, si incepem sa ne uitam in jur dupa vreun chiosc pentru tichete de parcare. Semne nu sunt, chioscuri nici atat, alte masini parcate in zona...nici vorba.

Lasam masina pe marginea drumului, in speranta ca nimeni nu va veni sa blocheze rotile sau sa o ridice... doar e prima zi a anului, macar acum sa doarma si functionarii in cauza mai mult. Luam cu noi, drept precautie, umbrela mare si rosie, o pata de culoare pe fundalul cenusiu al orasului si ne indreptam, cu pasi marunti, spre marginea zidurilor vechi si incarcate de istorie. Simt vibratia zidurilor roase de vreme si aud murmurul unor povesti de viata demult uitate. Imi plimb privirea peste turnuletele mici, cu usile din fier ruginite si ma gandesc la strajerii care au pazit vechea fortareata. De pe marginea zidurilor admiram cateva momente panorama si facem cateva poze: la poalele dealului apare o vale superba, plina de verdeata, iar de partea cealalta se inalta spre orizont formele ondulate ale unui deal ce poarta in spate semnele lumii moderne. Un pod suspendat uneste cele doua dealuri, sub forma unei punti intre doua lumi: lumea veche si lumea noua.

In spatele nostru, se inalta mandre ruinele vechiului oras, asteptandu-ne sa-i aflam secretele.

Intr-un final sotul reuseste sa ma trezeasca din visare si incepem sa urcam pe aleea ingusta, cu un pavaj ros de trecerea anilor. Sunetul incaltamintei pe caldaramul de piatra ma face sa ma cufund din nou in visare si ma duce cu gandul la trasurile trase de cai de alta data. Trecem pe sub o arcada de piatra si imi inchipui ce povesti de amor s-au nascut sau au murit in intunericul rece al acelui loc ascuns. Incet, inaintam pe stradutele inguste, reci si pustii.

Nu e de mirare, doar toata lumea dormea la acea ora. Probabil ca luxemburghezii petrec mai mult decat nemtii. Nu e nicio problema totusi, deoarece mie imi place linistea si in plus, nu ai ocazia sa vezi prea des un oras turistic atat de pustiu. Cred ca am fost inspirati sa mergem in acea zi, deoarece ne-am putut identifica mai bine cu locul. Cladirile inalte si solemne strajuiesc stradutele inguste, cu caldaramul tocit, iar din loc in loc, rasare cate un felinar elegant din fier forjat, care intregeste atmosfera regala care ne inconjoara. Curand ajungem in centru, unde magazinele moderne ne trezesc parca la realitate. Vitrinele Chanel imi capteaza atentia, iar putin mai jos, doua cutiute de bijuterii sub forma de muffins ma cuceresc definitiv.

Cafenelele incep sa se deschida, una cate una, si cativa turisti chinezi, cu aparatele foto din dotare si blitzurile aferente isi fac aparitia pe strazile pustii, tulburandu-ne linistea. Ne continuam plimbarea, mai facem cateva poze si ne uitam fascinati in jur, fara vreo grija ca am putea sa ne impiedicam de ceva sau sa cadem in vreo groapa sau vreo gura de canal neacoperita. Intr-un final ne reintoarcem la masina si cu mari regrete, parasim Ville Haute si plecam in cautarea unei benzinarii deschise. Bineinteles ca am gasit ceea ce cautam si am avut o mare surpriza: contrar standardului de viata ridicat, care te duce cu gandul la un pret al carburantului la fel de ridicat, combustibilul era foarte ieftin, unul dintre cele mai ieftine din Europa, as indrazni sa spun, aproximativ 1,20 euro/litru. Surprinsi placut, ne-am mai plimbat putin cu masina pe strazile inguste ale orasului, caci ploaia incepuse din nou, si am intrebat-o pe Manuela (GPS-ul nostru credincios) ce am mai putea vizita in zona, iar aceasta ne-a recomandat o locatie cu totul deosebita, despre care o sa vorbesc cu alta ocazie.