Castelul Hohenzollern - si miroase a furtuna...

Weekendul trecut am vizitat impreuna cu sotul meu castelul Hohenzollern, care se afla la  aproximativ 50 km sud de  Stuttgart, langa  localitatea  Hechingen. Nu te lasa indus in eroare de titlu, caci nu a plouat, ci a fost vorba doar de o intamplare comica. Daca vrei sa afli mai multe despre vizita noastra la castelul Hohenzollern, aseaza-te comod pe  canapea si citeste in continuare.

Aflati in zona  respectiva cu ceva treburi personale pe care le-am rezolvat mai repede decat credeam, am decis sa mergem sa vizitam celebrul castel. Bineinteles ca, anterior plecarii, am scanat harta pentru a vedea ce se poate vizita in zona respectiva, in cazul in care am fi avut timp pentru asa ceva. Si bine am facut, caci pe la 11 dimineata terminasem treaba, iar ziua frumoasa si calduroasa de  sambata ne indemna parca sa mergem sa mai vedem ceva. Cum eu aveam planul de rezerva facut deja, totul a  fost simplu: am setat pe  navigatie destinatia vizata si intr-o ora am ajuns acolo.

Nu stiu cum se intampla, dar mereu ajung sa vizitez ceva in jurul amiezei, lucru destul de deranjant, mai ales daca este soare. N-am nimic personal cu soarele, ba din contra, il ador, insa nu ies pozele atat de bine la acea ora din zi. Trecand peste acest aspect, experientele traite sunt la fel de frumoase indiferent de momentul zilei, insa mi-as dori sa pot sa iti arat exact cum arata locul pe care il vizitez.

Inca din departare poti sa vezi castelul, care se inalta semet pe un deal singuratic, in mijlocul unui platou imens. Incepem sa  urcam usor dealul cu masina si la un moment dat observ un mic  refugiu pe partea cealalta de drum. Bun, loc potrivit pentru poze la plecare, imi spun eu in gand. Si mergem mai departe, pana ajungem intr-un punct unde suntem opriti ca sa platim parcarea, 2 euro, dupa care urcam pana in parcarea de unde se pot cumpara si biletele. Pretul unui bilet este de 12 euro si include, pe langa vizitarea experiorului, si vizitarea parterului castelului, cu incaperile aferente.

Parcam masina, cumparam biletele si incepem sa urcam pe jos, pe aleea ce duce spre castelul din varf. Afara era o caldura ingrozitoare, 32 de grade. Mult pentru mine, care eram obisnuita cu 22 de grade in Saarland. In consecinta, dupa nici 50 de  metri, am simtit ca imi creste tensiunea. Si mi s-a facut rau, atat de rau, incat m-am asezat pe jos in mijlocul aleii si am stat acolo pana cand mi-a trecut. Sotul meu imi spunea sa ma ridic, ca se uita lumea la mine, eu nu si nu, pentru ca mi-e rau. Iti dai seama cum aratam acolo, in rochia lunga, albastra, stand pe jos, in mijlocul drumului. Asa ca, ce Saarschleife, ce  Baile Herculane? Urca dealul pana la castelul Hohenzollern si apoi mai stam de vorba despre gradul de dificultate al fiecarui loc in parte. Dupa ce mi-am revenit, am pornit din nou spre varf, mai incet de data aceasta, si cu inca vreo 4 opriri.

 In timpul uneia dintre opriri, trec pe langa noi doua englezoaice. Una dintre ele ii spune celeilate: "Miroase a furtuna!". Eu, auzind-o, ii spun sotului: " Auzi ce spune femeia asta: miroase a furtuna! Cum sa miroasa a furtuna?!". Doar era un soare orbitor si o caldura sufocanta. Niciun nor pe cer...Ne-am amuzat si ne-am mirat in acelasi timp de cuvintele femeii si ne-am continuat drumul, fara sa ne mai gandim la aceasta intamplare pana la plecare. O sa vezi ce s-a intamplat la  plecare...

Intr-un final am ajuns in varf, am prezentat biletele la verificat, dupa care am intrat pe poarta principala a castelului. Dupa ce intri, pana la castelul propriu zis urmezi o alee larga (cat sa treaca o trasura mare), pietruita, in forma de spirala. Inainte sa ajungi in curtea interioara propriu zisa, ajungi pe un platou, de unde poti admira privelistea asupra imprejurimilor. Noi nu ne-am oprit acolo, caci era plin de turisti si am decis sa o facem la plecare, in speranta ca nu va mai fi atata lume.

De pe platoul respectiv poti sa faci inconjurul castelului si sa admiri peisajul superb care ti se asterne la picioare. Mie  mi-a placut enorm. As fi putut sa raman acolo si sa privesc in zare o zi intreaga. La umbra copacilor, pe acea alee erau amplasate cateva sezlonguri, pe  care puteai sa te asezi sa meditezi sau sa  citesti o carte. Tot  acolo vei gasi amplasate, din loc in loc, statui de bronz ai reprezentantilor dinastiei Hohenzollern.

Dupa ce am inconjurat castelul si am admirat peisajul extraordinar, am intrat in curtea interioara propriu zisa. In dreapta, imediat dupa ce intri, poti urca in turn, unde vei descoperi o expozitie de fotografie care are legatura cu viata proprietarilor castelului. Tot pe dreapta urmeaza capela noua, micuta, cocheta si bogat ornamentata. Urmatoarea locatie adaposteste un restaurant si un magazin cu suveniruri.

Turnul cu expozitia de fotografie

Capela noua

 Si in sfarsit, urmeaza intrarea in interiorul castelului, al carui parter poate fi vizitat. In interior fotografiatul este interzis, asa ca m-am conformat si nu am facut nicio poza acolo.

Intrarea in castel

Scara de acces in interiorul castelului

 Turul in interior incepe cu Sala Ancestrala, pe ai carei pereti este pictat arborele genealogic al familiei Hohenzollern. Daca ai rabdare sa cauti printre nume, vei gasi si numele regilor Romaniei, deoarece, dupa cum stii, si ei isi au originile in aceasta dinastie mareata. La intrarea in urmatoare incapere vei fi invitat sa  incalti niste papuci de casa enormi, pentru a evita deteriorarea podelelor. Dupa ce ai incaltat papucii respectivi, care te vor face sa te simti ca Motanul Incaltat (caci eu asa m-am simtit), vei patrunde in Sala de Baluri, care este spatioasa, inalta si frumos ornamentata. Apoi vei traversa o incapere lunga, si anume biblioteca. Eu m-am asezat acolo pe o banca la fereastra, ca sa admir privelistea. M-am gandit ca mi-ar face placere sa stau sa citesc o carte intr-un astfel de loc.

Urmatoarea incapere vizitata este o camera de studiu, de fapt un birou. Aici mi-au placut mult tapiteriile canapelelor. Apoi au urmat dormitoarele. Trebuie sa specific un lucru: in fiecare incapere se afla un semineu frumos ornamentat, insa intr-un hol de trecere, dupa dormitoare, am impresia, am descoperit si o teracota. Ultima incapere vizitata a fost Salonul albastru, care isi merita pe deplin numele, datorita tapiteriilor de un albastru uimitor. Aceasta incapere mi-a placut cel mai mult, poate si datorita faptului ca intr-o parte este luminata de niste ferestre imense, care ofera o priveliste panoramica asupra tinutului ce se intinde pana in departare. De asemenea m-a fascinat si o scara de lemn foarte frumos sculptata, care duce spre un mic separeu in fata unei ferestre care se deschide spre interiorul castelului.

Dupa ce am parasit interiorul, am mai intrat intr-o incapere in care se afla expus tezaurul familiei regale, compus din haine de epoca, bijuterii, armuri, sabii, si mai presus de toate, coroana regala prusaca, un simbol al puterii dinastiei de Hohenzollern.
Dupa ce am vizitat si tezaurul, am coborat pe scari in spirala si printre ziduri reci de piatra, in interiorul cazematelor. Acolo ne-a placut ca era  racoare, avand in vedere caldura de  afara.
Ajunsi din nou la suprafata, am vrut sa vizitam si capela Sf. Mihail, insa in acel moment acolo se oficia o casatorie. Nunta la  castel... De vis!!!

Deoarece altceva nu se mai viziteaza in castel, ne-am luat o inghetata si ne-am asezat la o masuta in gradina castelului, cat mai aproape de ziduri, pentru a putea admira atat peisajul de afara, cat si castelul.

 Si acum intervine sfarsitul povestii cu englezoaica. Mai stii, da? "Miroase a furtuna" a  spus ea, cand urcam spre castel. Ei bine, pe cand stateam noi relaxati, admirand peisajul si savurandu-ne inghetata, am auzit ca...tuna! Si bineinteles ca tot cerul s-a umput de nori ingramaditi si nervosi, gata sa arunce asupra  noastra o ploaie specific nemteasca. Ne-am adus aminte de ce spusese englezoaica si am inceput sa  radem. Dupa care am plecat, destul de grabiti, caci nu aveam umbrela la noi, iar eu nu cred in chestia aceea, cum ca, daca te ploua, cresti mai mare. Si in plus, am avut parte de destul romantism pentru o zi.

Platoul din fata intrarii in curtea castelului, cel pe care l-am evitat la intrare, pentru ca era plin de turisti

La coborare a  fost mult mai usor si mai rapid. Acum, daca nu esti fan al mersului pe jos, pentru ca nu rezisti sau din alte  motive, sa stii ca poti lua autobuzul care face curse speciale de la baza dealului pana la intrarea in castel. Contra cost, evident.

Per total, noua ne-a placut mult castelul. Am vazut ceva interesant si ne-am relaxat enorm, mai ales privind peisajul ce poate fi admirat de sus.

Tu ai vizitat acest frumos castel? Ce ti-a placut cel mai mult?