miercuri, 29 iulie 2015

Burg Klopp - castelul restaurant

Astazi o sa iti vorbesc despre un alt castel, caci am inceput o mini- serie de 4 articole dedicate castelelor. Castelul se numeste Burg Klopp, castel - restaurant care se afla in oraselul Bingen, in apropiere de Mainz. Oraselul Bingen l-am mentionat in articolul pe care l-am scris despre castelul Rheinstein. Acolo iti povesteam ca pe Rinul Mijlociu ( sau Rinul Romantic, cum mai este numit) exista o zona, cuprinsa intre Bingen si Koblenz, care este  tixita de castele. Ei bine, dupa cum ai ghicit, oraselul Bingen se afla chiar la inceputul acestui traseu magnific si adaposteste, bineinteles, un castel. Astfel, Burg Klopp ocupa si el un loc de cinste in cadrul patrimoniului mondial UNESCO.

 Insa ceea ce face ca acest castel sa fie interesant este faptul ca acum gazduieste un restaurant. Si ce poate fi mai convenabil decat un restaurant amenajat intr-un castel? Te  gandesti si tu la ceea ce ma gandesc si eu? Poti sa iti organizezi nunta aici!!!! Ce  romantic!!! Bine, eu am un fix cu nuntile la castel, dar poti sa organizezi acolo orice alt eveniment fericit din viata ta, nu neaparat o nunta.
Ca multe alte constructii care au avut rol de aparare in vremuri de mult apuse, Burg Klopp a fost construit pe un deal, de unde se puteau tine sub observatie atat Rinul, cat si celelalte doua cetati care se intrevad pe malul opus. 
Sute de ani la rand,  pe acel deal au fost construite si distruse numeroase castele, iar prima atestare documentara a numelui castelului - Burg Klopp - apare in jurul anului 1283. Ulterior, de-a lungul timpului, Burg Klopp a  fost distrus in nenumaratele razboaie la care a  fost martor, ajungand intr-un final o ruina. La  un moment dat, un negustor instarit a decis sa reconstruiasca castelul, iar apoi acesta a ajuns, in anul 1897, in proprietatea orasului Bingen. Astazi cladirea castelului gazduieste atat un restaurant, cat si primaria orasului. Frumos loc in care sa lucrezi, nu crezi?
Pana la castel poti ajunge fie pe jos, fie cu masina, in functie de preferinta. Eu iti recomand drumul pe jos care trece chiar pe la poalele dealului, deal care este acoperit cu o plantatie de vita de vie. Peisajul este fascinant, caci randurile de vita de vie isi intind frunzele verzi catre frumosul castel de piatra. La un moment dat, poteca dispare si in locul ei apar o serie de trepte. Nu te speria, pentru ca nu sunt multe. Urcusul este usor, iar din loc in loc exista platouri cu banci, unde te poti odihni putin in timp ce admiri peisajul care incepe sa se contureze inaintea ta, pe masura ce urci. Pe  malul opus poti observa, in dreapta si in stanga, inca doua cetati, iar intre acestea se afla statuia Germania. In momentul in care ajungi in fata castelului, o sa iti atraga atentia balustrada de piatra impodobita cu flori rosii, delicate, precum si fatada impunatoare, din piatra galbuie.




Te poti plimba in voie in jurul castelului, in curtea interioara, pe terasa si in mica gradina din spatele castelului, caci nimeni nu iti va reprosa nimic. Poate te vei simti putin incomod datorita mirilor care fac poze in zona (asta daca ajungi acolo in weekend), insa nu cred ca este ceva peste care sa nu poti trece. Eu m-am simtit putin ciudat, caci la un moment dat eu incercam sa nu ii prind pe ei in pozele mele, iar fotograful lor incerca sa nu ma prinda pe mine in pozele lor. Ciudat si amuzant in acelasi timp, cred.
Poate ca atunci cand vezi un astfel de castel, care nu este deschis publicului deoarece are o alta utilitate, nu ti se pare ca este atat de interesant si impresionant. Insa te asigur ca si un astfel de loc are farmecul sau aparte si merita sa il vizitezi. Daca nu te-a convins nimic din ceea ce am scris pana acum,  iti mai spun ca este gratuit sa te plimbi prin curtea castelului. Nu trebuie sa platesti niciun fel de bilet sau taxa. Asa ca, eu cred ca merita sa faci un tur al acestui loc frumos!




Ce parere ai despre acest loc?

2 comentarii:

  1. Acum reusesc si eu sa iti citesc seria despre cele 4 castele. Acesta e si el frumos, dar mai deosebit mi s-a parut Rheinstein. Poate si pentru ca e restaurant si nu poti vizita interiorul... Dar oricum, pare interesant de vazut, macar pentru priveliste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, nu este la fel de frumos ca Rheinstein, dar eu zic ca merita vazut. Este pacat sa te afli in zona si sa nu treci si pe acolo. Mai ales pentru privelistea spectaculoasa. Simti putina dezamagire pentru ca nu poti vedea interiorul, dar este compensata de peisajul deosebit, te asigur.

      Ștergere